ION N. SOCOLESCU, înaintaş al arhitecturii româneşti

Personalitate de frunte a arhitecturii romaneşti, Ion N. Socolescu   ( ? dec. 1856, Ploieşti - 24 feb. 1924, Bucureşti), provine dintr-o familie de arhitecţi, tatăl său fiind arhitectul Nicolae G. Socol, originar din Fagaraş şi diplomat la Viena.

Dupa terminarea studiilor liceale la Ploiesti, se inscrie la Scoala de Punţi, Şosele şi Mine din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1877 ca şef de promoţie. În timpul studiilor de inginerie se inscrie şi la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care o absolvă în 1876, obţinând o medalie turnată în bronz Honoris causa pentru Estetică. Continuă studiile la Şcoala Naţională Specială de Arte Frumoase din Paris,  cu P. Ginain, obţinând diplomă în anul 1883. În certificatul său de absolvire, semnat de P. Dubois, directorul şcolii, se apreciaza că: « a obţinut succese care, clasându-l printre elevii cei mai distinşi ai şcolii, îmi permit a-l recomanda într-un mod cu totul deosebit domnilor membri ai guvernului roman ».

Intors în ţară, se afirma, pe de o parte, pe direcţie eclectică sau neoclasică, construind Palatul de Justiţie din Craiova, azi Universitatea, în 1890, iar pe de alta parte, într-o viziune ce caută să valorifice creaţiile arhitecturii culte si tradiţionale  româneşti, fiind creatorul unui stil propriu, Stilul Socolescu. Expresie desăvârşită a acestui stil sunt Vila celebrului istoric al orasului Bucureşti, G. Ionescu Gion, din str. Logofat Udriste nr.21, Casa proprie din B-dul Carol nr. 14 si 14 bis, case pe Calea Mosilor, Casa pe str. Slanic nr. 24, vechea primarie din Constanţa, azi Muzeu de Arta Populară, primăriile din Piteşti şi Călăraşi, fostă Şcoala de Fete « Despina Doamna » din Ploieşti, Şcolile de Băieţi la Câmpulung-Argeş şi Iaşi, Biserica din Buşteni, construită din fondurile familiei regale şi des vizitată de Regele Carol I, biserica Sf. Vineri din Piteşti, spitale din Târgovişte, Călăraşi, Alexandria. A realizat decoraţia exterioară în mozaic de sticla colorată la Hotelul Athenee Palace şi a coordonat execuţia Casei de Depuneri, azi Palatul CEC.

Este unul dintre fondatorii Şcolii Superioare de Arhitectură şi primul ei director, în 1892. Între anii 1890 şi 1894 a fost redactor şef al primei reviste româneşti de arhitectură, « Analele Arhitecturii », iar în 1891 face parte dintre membrii fondatori ai Societăţii Arhitecţilor Români, fiind preşedintele ei între anii 1901 – 1904.
În acest context, unul din foştii săi elevi de la vechea Şcoala de Arhitectură, I. D. Traianescu, scria despre profesorul său: « minte cumpănită, luminată de o voinţa de fier, Socolescu a izbutit să strângă în jurul său pleiada de arhitecţi şi ingineri veniţi cu studii din străinătate si cu toţii laolaltă sa înfiinţeze Societatea Arhitecţilor Români si Şcoala de Arhitectură, visul de aur al lui Socolescu… »

În urmă cu 130 de ani, SOCIETATEA „UNIREA CONSTRUCTORILOR ROMÂNI“, organizaţie non-profit,  înfiinţează din fondurile propriilor cotizanţi prima şcoala de construcţii din România, cu scopul de a pregăti meseriaşi: zidari, dulgheri, tâmplari, tinichigii şi alte meserii. Durata cusurilor era de 5 ani a câte 6 luni pentru partea teoretică, iar în restul anului elevii faceau practică pe şantier pentru completarea cunoştiinţelor teoretice. Toate cursurile erau gratuite şi nu se primeau decât fii de meşteşugari români.

Între 1874 si 1900, această şcoala era foarte frecventată, iar programul cuprindea discipline de învăţământ ca: elemente de construcţii, ordine de arhitectură, desen ornamental, matematici, geometrie, devize etc.  Obiectivul principal al acestui demers a constat în formarea unor tehnicieni în domeniul construcţiilor şi arhitecturii, care să construiască raţional şi frumos, căci în acea vreme, arhitecţi ca Ion Mincu si Ion N. Socolescu se străduiau să prelucreze creator elemente de mare valoare artistică ale arhitecturii culte şi populare româneşti, pentru a le introduce în edificiile noi create.

Prima clădire a şcolii a functionat  pe terenul S.U.C.R., din B-dul Maria nr. 24-28 din Bucureşti.

Şcoala a funcţionat gratuit, susţinută de fondurile S.U.C.R. şi a pregătit fiii meşteşugarilor, constructori români, astfel ca la absolvire, aceştia să poată lucra sub ordinele arhitecţilor, fie ca şef de şantier, fie în calitate de desenatori în birouri sau funcţionari în serviciile publice.

Cei 130 de ani de existenţă ai acestei şcoli, care şi-a păstrat specificul de a forma specialişti capabili să intuiască permanenta împletire dintre nevoia de stabilitate, de confort şi de estetic, au fost marcaţi de câteva momente mai importante.

Prima clădire a şcolii a functionat  pe terenul S.U.C.R., din B-dul Maria nr. 24-28 din Bucureşti.

Şcoala a funcţionat gratuit, susţinută de fondurile S.U.C.R. şi a pregătit fiii meşteşugarilor, constructori români, astfel ca la absolvire, aceştia să poată lucra sub ordinele arhitecţilor, fie ca şef de şantier, fie în calitate de desenatori în birouri sau funcţionari în serviciile publice.

Cei 130 de ani de existenţă ai acestei şcoli, care şi-a păstrat specificul de a forma specialişti capabili să intuiască permanenta împletire dintre nevoia de stabilitate, de confort şi de estetic, au fost marcaţi de câteva momente mai importante.

Astfel:
•    în 1910, şcoala trece sub egida Ministerului Industriei şi Comerţului devenind astfel instituţie de stat; Ministerul nu îi acordă fonduri, cheltuielile fiind în întregime acoperite de Societatea „Unirea Constructorilor Români;

•    În 1914 şcoala trece sub egida Ministerului Instrucţiunilor Publice, rămânând  institut particular. Cu aceasta ocazie, programele şcolare se completează şi se modernizează, pentru a fi în pas cu tehnica avansată a vremii;

•    în 1920, este preluată de Ministerul Muncii şi Ocrotirii Sociale, cursurile reducându-se la 4 ani, cu programe îmbunătăţite;

•    În urma organizării învăţământului industrial din România, şcoala trece, în 1936, în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale”, când devine Liceu Industrial de Construcţii Civile si Edilitare, având şi o secţie postliceală de doi ani, de antreprenori în construcţii şi extinzându-se, prin grija S.U.C.R., în noul local,  clădire P+4, aflat in B-dul Regina Maria nr. 24-28;

•    în 1948, în urma Reformei Învăţământului, se transformă în „Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Civile şi Industriale”, fiind tutelată de Ministerul Lucrărilor Publice;

•    în 1955, devine „Şcoala Tehnică de Arhitectură şi Construcţia Oraşelor”

•    ( S.T.A.C.O.), cu durata cursurilor de trei ani,  şi din 1964 este dotată de către forul său tutelar, Comitetul de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare, cu localul din Str. Occidentului nr. 12, având cămin şi cantină; după 1960, acestei şcoli post liceale i se adaugă şi alte secţii: construcţii civile şi industriale, topografie, devize şi măsurători în construcţii, instalaţii, sistematizare.

•    în 1971 noul for tutelar Comitetul cu Problemele Consiliilor Populare, dispune formarea  Grupului Şcolar de Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare, format din Şcoala Tehnică Postliceală de Arhitectură cu clase de decoraţiuni interioare, arhitectură, sistematizare, topografie, gospodărie comunală şi Liceul industrial de Arhitectură, până în 1975, când acesta din urmă, devine Liceul industrial nr. 22, cu clase de construcţii şi o clasă de arhitectură;

•    în 1991 şcoala devine Grup Şcolar de Arhitectură şi Sistematizare, funcţionând cu trei clase de arhitectură, două clase de topografie, o clasă de constructori-finisori şi o clasă de instalatori, cuprinse în învăţământul liceal de stat, cursuri de zi şi clase postliceale în regim particular, specializările  decoraţiuni interioare, urbanism, restaurări de monumente şi topografie.

•    în anul 2000, ca omagiu adus întemeietorului arhitecturii româneşti, şcoala devine Grupul Şcolar de Arhitectură şi Lucrări Publice „Ion N. Socolescu”.

•    In anul 2001 şcoala se transformă în „COLEGIUL TEHNIC DE ARHITECTURĂ ŞI LUCRĂRI PUBLICE „ION N. SOCOLESCU”, asigurând pregătire de tip preuniversitar pentru trei specializări, arhitectură, arte ambientale şi design, informatică şi lucrări publice.